1. „Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile care locuiesc pe tot pământul: Să aveți multă pace!
2. Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt față de mine.
3. Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, și stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!
4. Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu.
5. Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
6. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.
7. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui.
8. La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis:
9. „Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea; deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.
10. Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.
11. Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ.
12. Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el.