22. Ioab și oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete și au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David, în Hebron, căci David îi dăduse drumul și plecase în pace.
23. Când a venit Ioab cu toată ceata lui i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul și s-a dus în pace.”
24. Ioab s-a dus la împărat și a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine; pentru ce i-ai dat drumul și l-ai lăsat să plece?
25. Tu cunoști pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înșele, ca să-ți pândească pașii și să știe tot ce faci.”
26. Și Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner niște soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă, Sira: David nu știa nimic.
27. Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porții, ca să-i vorbească în taină, și l-a lovit acolo în pântece și l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.
28. David a aflat apoi și a zis: „Nevinovat sunt eu și împărăția mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner.
29. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab și asupra întregii case a tatălui său! Întotdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere de sămânță sau de lepră, sau care să se reazeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”
30. Astfel Ioab și fratele său Abișai au omorât pe Abner, pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon.
31. David a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Rupeți-vă hainele, încingeți-vă cu saci și bociți-vă înaintea lui Abner!” Și împăratul David mergea în urma sicriului.
32. Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner, și tot poporul plângea.
33. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner și a zis: „Să moară Abner cum moare un mișel?
34. N-aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanțuri. Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!” Și tot poporul a plâns și mai mult după Abner.
35. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva, cât era încă ziuă; dar David a jurat, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!”