Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 24:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; și a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te și fă numărătoarea lui Israel și a lui Iuda.”

2. Și împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oștirii, care se afla lângă el: „Străbate toate semințiile lui Israel, de la Dan până al Beer-Șeba; să se facă numărătoarea poporului și să știu la cât se ridică numărul lor.”

3. Ioab a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să facă poporul de o sută de ori mai mare, și împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?”

4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab și căpeteniilor oștirii; și Ioab și căpeteniile oștirii au plecat de la împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.

5. Au trecut Iordanul și au tăbărât la Aroer, la dreapta cetății care este în mijlocul văii Gad, și lângă Iaezer.

6. Au venit până în Galaad și în țara lui Tahtim-Hodși. S-au dus până la Dan Iaan și în împrejurimile Sidonului.

7. Au venit până la cetățuia Tir și în toate cetățile heviților și ale canaaniților. Au ieșit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Șeba.

8. Au străbătut astfel toată țara și au ajuns la Ierusalim, după nouă luni și douăzeci de zile.

9. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, și în Iuda cinci sute de mii de oameni.

10. David a simțit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Și a zis Domnului: „Am săvârșit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoiește și iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

11. A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:

Citiți capitolul complet 2 Samuel 24