Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 23:15-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. David a avut o dorință și a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?”

16. Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o și au dat-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea și a vărsat-o înaintea Domnului.

17. El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieții lor?” Și n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji.

18. Abișai, fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât și a fost vestit între cei trei.

19. Era cel mai cu vază din cei trei și a fost căpetenia lor; dar n-a fost la înălțimea celor trei dintâi.

20. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om viteaz și vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.

21. A omorât pe un egiptean groaznic la înfățișare, care avea o suliță în mână; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a omorât cu ea.

22. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; și a fost vestit printre cei trei viteji.

23. Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n-a ajuns la înălțimea celor trei dintâi. David l-a primit între sfetnicii lui de aproape.

24. Asael, fratele lui Ioab, din numărul celor treizeci, Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.

25. Șama din Harod. Elica din Harod.

26. Heleț din Pelet. Ira, fiul lui Icheș, din Tecoa.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 23