Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 22:13-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.

14. Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;

15. a aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei, a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.

16. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

17. El Și-a întins mâna de sus din înălțime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

18. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei care erau mai tari decât mine.

19. Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

20. El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit pentru că mă iubește.

21. Domnul mi-a răsplătit după nevinovăția mea, mi-a făcut după curăția mâinilor mele;

22. căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.

23. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, și nu m-am depărtat de la legile Lui.

24. Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

25. De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăția mea, după curăția mea înaintea Lui.

26. Cu cel bun Tu ești bun, cu omul drept Te porți după dreptate,

Citiți capitolul complet 2 Samuel 22