Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 2:7-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

7. Să vi se întărească mâinile și fiți viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, și pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea.”

8. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Saul, a luat pe Iș-Boșet, fiul lui Saul, și l-a trecut la Mahanaim.

9. L-a pus împărat peste Galaad, peste gheșuriți, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.

10. Iș-Boșet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, și a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.

11. Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de șapte ani și șase luni.

12. Abner, fiul lui Ner, și oamenii lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.

13. Ioab, fiul Țeruiei, și oamenii lui David, au pornit și ei. S-au întâlnit la iazul din Gabaon și s-au oprit unii dincoace de iaz, și ceilalți dincolo.

14. Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceștia și să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!”

15. S-au sculat și au înaintat în același număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iș-Boșet, fiul lui Saul; și doisprezece inși ai lui David.

16. Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă, și au căzut toți deodată. Și locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Hațurim.

17. În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner și bărbații lui Israel au fost bătuți de oamenii lui David.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 2