Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 18:2-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub Itai, din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.”

3. Dar poporul a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; și când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”

4. Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeți că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile.

5. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveți față de mine, purtați-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.

6. Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel, și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.

7. Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.

8. Lupta s-a întins pe tot ținutul, și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.

9. Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte.

10. Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”

11. Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce, dar, nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.”

12. Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ți-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: „Luați seama fiecare la tânărul Absalom!”

13. Și dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, și tu însuți ai fi fost împotriva mea.”

14. Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului.

15. Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 18