Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 9:8-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. Toată casa lui Ahab va pieri; voi nimici pe oricine ține de Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,

9. și voi face casa lui Ahab asemenea casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și casei lui Baeșa, fiul lui Ahia.

10. Câinii vor mânca pe Izabela în ogorul din Izreel și nu va fi cine s-o îngroape.” Apoi tânărul a deschis ușa și a fugit.

11. Când a ieșit Iehu la slujitorii stăpânului său, ei i-au zis: „Toate bune? Pentru ce a venit nebunul acesta la tine?” Iehu le-a răspuns: „Voi cunoașteți bine pe omul acesta și ce poate spune.”

12. Dar ei au zis: „Minciună! Spune-ne, dar!” Și el a zis: „Mi-a vorbit așa și așa, zicând: „Așa zice Domnul: „Te ung împărat al lui Israel.”

13. Îndată și-au luat fiecare hainele și le-au pus sub Iehu pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiță și au zis: „Iehu este împărat!”

14. Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. – Și Ioram și tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei.

15. Dar împăratul Ioram se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. – Iehu a zis: „Dacă voiți, să nu lăsați pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.”

16. Și Iehu s-a suit în carul lui și a plecat la Izreel; căci Ioram era bolnav în pat acolo, și Ahazia, împăratul lui Iuda, se coborâse să-l vadă.

17. Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind și a zis: „Văd o ceată de oameni.” Ioram a zis: „Ia un călăreț și trimite-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.”

18. Călărețul s-a dus înaintea lui Iehu și a zis: „Așa zice împăratul: „Veniți cu pace?” Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.” Caraula a dat de știre și a zis: „Solul s-a dus până la ei și nu se mai întoarce.”

19. Ioram a trimis un al doilea călăreț, care a ajuns la ei și a zis: „Așa zice împăratul: „Veniți cu pace?” Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.”

20. Caraula a dat de știre și a zis: „S-a dus până la ei și nu se întoarce. Și alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimși, căci mână ca un nebun.”

21. Atunci Ioram a zis: „Înhamă!” Și au pus caii la car. Ioram, împăratul lui Israel, și Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieșit fiecare, în carul lui, înaintea lui Iehu; și l-au întâlnit în ogorul lui Nabot din Izreel.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 9