Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 9:14-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. – Și Ioram și tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei.

15. Dar împăratul Ioram se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. – Iehu a zis: „Dacă voiți, să nu lăsați pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.”

16. Și Iehu s-a suit în carul lui și a plecat la Izreel; căci Ioram era bolnav în pat acolo, și Ahazia, împăratul lui Iuda, se coborâse să-l vadă.

17. Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind și a zis: „Văd o ceată de oameni.” Ioram a zis: „Ia un călăreț și trimite-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.”

18. Călărețul s-a dus înaintea lui Iehu și a zis: „Așa zice împăratul: „Veniți cu pace?” Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.” Caraula a dat de știre și a zis: „Solul s-a dus până la ei și nu se mai întoarce.”

19. Ioram a trimis un al doilea călăreț, care a ajuns la ei și a zis: „Așa zice împăratul: „Veniți cu pace?” Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.”

20. Caraula a dat de știre și a zis: „S-a dus până la ei și nu se întoarce. Și alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimși, căci mână ca un nebun.”

21. Atunci Ioram a zis: „Înhamă!” Și au pus caii la car. Ioram, împăratul lui Israel, și Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieșit fiecare, în carul lui, înaintea lui Iehu; și l-au întâlnit în ogorul lui Nabot din Izreel.

22. Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: „Pace, Iehu?” Iehu a răspuns: „Ce, pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale, Izabela, și mulțimea vrăjitoriilor ei!”

23. Ioram a sucit frânele și a fugit, zicând lui Ahazia: „Vânzare, Ahazia!”

24. Dar Iehu a pus mâna pe arc și a lovit pe Ioram între umeri. Săgeata a ieșit prin inimă, și Ioram a căzut în car.

25. Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: „Ia-l și aruncă-l în ogorul lui Nabot din Izreel; căci adu-ți aminte că atunci când stăteam împreună, eu și tu, călare pe cai înapoia tatălui său, Ahab, Domnul a rostit împotriva lui hotărârea aceasta:

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 9