Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 25:5-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. Dar oștirea haldeilor a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, și toată oștirea lui s-a risipit de la el.

6. Au prins pe împărat și l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla; și s-a rostit o hotărâre împotriva lui.

7. Fiii lui Zedechia au fost înjunghiați în fața lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.

8. În ziua a șaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului – a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, și a intrat în Ierusalim.

9. A ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.

10. Toată oștirea haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.

11. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și pe cealaltă mulțime.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 25