Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 21:6-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Și-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea și vrăjitoria, și a ținut la el oameni care chemau duhurile și ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.

7. A pus idolul Astarteii, pe care-l făcuse, în Casa despre care Domnul spusese lui David și fiului său Solomon: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales din toate semințiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.

8. Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din țara pe care am dat-o părinților lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit și toată Legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.”

9. Dar ei n-au ascultat; și Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

10. Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi prorocii:

11. „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârșit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriții și pentru că a făcut și pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,

12. iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Voi aduce peste Ierusalim și peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.

13. Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia, ca asupra Samariei, și cumpăna, ca asupra casei lui Ahab: și voi curăța Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăță și se răstoarnă cu fața în jos, după ce a fost curățată.

14. Voi părăsi rămășița moștenirii Mele și-i voi da în mâinile vrăjmașilor lor; și vor ajunge de jaful și prada tuturor vrăjmașilor lor,

15. pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea și M-au mâniat din ziua când au ieșit părinții lor din Egipt până în ziua de azi!”

16. Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârșit și în care a târât și pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.

17. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el și păcatele la care s-a dedat nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 21