Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 20:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: „Rânduiește ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri și nu vei mai trăi.”

2. Ezechia s-a întors cu fața la perete și a făcut Domnului următoarea rugăciune:

3. „Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credincioșie și curăție de inimă și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Și Ezechia a vărsat multe lacrimi.

4. Isaia, care ieșise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:

5. „Întoarce-te și spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului.

6. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei și voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea și din pricina robului Meu David.”

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 20