Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 17:17-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. Au trecut prin foc pe fiii și fiicele lor, s-au dedat la ghicire și vrăjitorii și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.

18. De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel, și i-a îndepărtat de la fața Lui. – N-a rămas decât seminția lui Iuda:

19. și chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel. –

20. Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor și a sfârșit prin a-i izgoni dinaintea feței Lui.

21. Căci Israel se dezlipise de casa lui David și făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul și făcuse pe Israel să săvârșească un mare păcat.

22. Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele,

23. până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toți slujitorii Săi proroci. Și Israel a fost dus în robie, departe de țara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi.

24. Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat în cetățile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria și au locuit în cetățile ei.

25. Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, și Domnul a trimis împotriva lor niște lei care-i omorau.

26. Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat și le-ai așezat în cetățile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului țării, și El a trimis împotriva lor niște lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului țării.”

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 17