Vechiul Testament

Noul Testament

2 Împăraţi 15:8-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. În al treizeci și optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit șase luni.

9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca și părinții lui; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

10. Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului și l-a omorât; și, în locul lui, a domnit el.

11. Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în cartea Cronicilor împăraților lui Israel.

12. Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu, Domnul, când zisese: „Fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”

13. Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.

14. Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit din Tirța și a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Șalum, fiul lui Iabeș, și l-a omorât; și, în locul lui, a domnit el.

15. Celelalte fapte ale lui Șalum și uneltirea pe care a făcut-o sunt scrise în cartea Cronicilor împăraților lui Israel.

16. Atunci Menahem a bătut Tifsahul și pe toți cei ce erau în el, cu ținutul lui dinspre Tirța; l-a bătut pentru că nu-și deschisese porțile. Și a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate.

17. În al treizeci și nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.

18. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut, cât a trăit, de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

Citiți capitolul complet 2 Împăraţi 15