Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 9:23-31 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

23. Toți împărații pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

24. Și fiecare din ei își aducea darul lui, lucruri de argint și lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri; așa era în fiecare an.

25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carele lui și douăsprezece mii de călăreți, pe care i-a așezat în cetățile unde își ținea carele și la Ierusalim lângă împărat.

26. El stăpânea peste toți împărații, de la Râu până la țara filistenilor și până la hotarul Egiptului.

27. Împăratul a făcut argintul tot așa de obișnuit la Ierusalim ca pietrele, și cedrii, tot atât de mulți ca smochinii sălbatici care cresc pe câmpie.

28. Din Egipt și din toate țările se aduceau cai pentru Solomon.

29. Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Natan, în prorocia lui Ahia din Silo și în descoperirile prorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

30. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

31. Apoi Solomon a adormit cu părinții lui, și l-au îngropat în cetatea tatălui său, David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 9