Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 4:1-5 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. A făcut un altar de aramă, lung de douăzeci de coți, lat de douăzeci de coți și înalt de zece coți.

2. A făcut marea turnată. Ea avea zece coți de la o margine la alta, era rotundă de tot, înaltă de cinci coți, și un fir de treizeci de coți ar fi înconjurat-o.

3. Sub marginea ei, de jur împrejur, erau niște chipuri de boi, câte zece de fiecare cot, de jur împrejurul mării; boii, așezați pe două rânduri, erau turnați dintr-o singură bucată cu ea.

4. Era așezată pe doisprezece boi, dintre care trei, întorși spre miazănoapte, trei, întorși spre apus, trei, întorși spre miazăzi și trei, întorși spre răsărit; marea era așezată pe ei, și toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.

5. Grosimea ei era de un lat de mână, și marginea, ca marginea unui pahar, era făcută în felul unei flori de crin. Puteau să încapă în ea trei mii de bați.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 4