Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 36:9-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

9. Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat și a domnit trei luni și zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului.

10. În anul următor, împăratul Nebucadnețar l-a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Și a pus împărat peste Iuda și peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.

11. Zedechia avea douăzeci și unu de ani când a ajuns împărat și a domnit unsprezece ani la Ierusalim.

12. El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său; și nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului.

13. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Și-a înțepenit grumazul și și-a învârtoșat inima până acolo încât nu s-a întors la Domnul Dumnezeul lui Israel.

14. Toate căpeteniile preoților și poporul au înmulțit și ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim.

15. Domnul Dumnezeul părinților lor a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiințeze, căci voia să cruțe pe poporul Său și Locașul Său.

16. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.

17. Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor și a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa Locașului lor celui Sfânt. N-a cruțat nici pe tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov sub povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui.

18. Nebucadnețar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari și mici, vistieriile Casei Domnului și vistieriile împăratului și ale căpeteniilor lui.

19. Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui și au nimicit toate lucrurile scumpe.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 36