Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 35:17-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. Copiii lui Israel care se aflau acolo au prăznuit Paștile în același timp și sărbătoarea Azimelor șapte zile.

18. Nicio sărbătoare a Paștilor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele prorocului Samuel. Și niciunul din împărații lui Israel nu mai prăznuise Paști ca cel pe care l-au prăznuit Iosia, preoții și leviții, tot Iuda și Israelul care se aflau acolo și locuitorii Ierusalimului.

19. În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia a fost prăznuit Paștile acesta.

20. După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s-a suit să lupte împotriva Carchemișului pe Eufrat. Iosia i-a ieșit înainte.

21. Și Neco i-a trimis soli să-i spună: „Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi; ci împotriva unei case cu care sunt în război. Și Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.”

22. Dar Iosia nu s-a întors de la el, ci și-a schimbat hainele ca să lupte împotriva lui, fără să asculte cuvintele lui Neco care veneau din gura lui Dumnezeu. A înaintat la luptă în valea Meghido.

23. Arcașii au tras asupra împăratului Iosia, și împăratul a zis slujitorilor săi: „Luați-mă, căci sunt greu rănit.”

Citiți capitolul complet 2 Cronici 35