Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 31:1-6 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Când s-au isprăvit toate acestea, toți cei din Israel care erau de față au plecat în cetățile lui Iuda și au sfărâmat stâlpii idolești, au tăiat Astarteile și au surpat de tot înălțimile și altarele din tot Iuda și Beniamin și din Efraim și Manase. Apoi toți copiii lui Israel s-au întors în cetățile lor, fiecare la moșia lui.

2. Ezechia a așezat din nou cetele preoților și leviților, după șirul lor, fiecare după slujbele sale, preoți și leviți, pentru arderile de tot și jertfele de mulțumire, pentru slujbă, pentru cântări și laude, la porțile taberei Domnului.

3. Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineață și de seară și pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă și de sărbători, cum este scris în Legea Domnului.

4. Și a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoților și leviților partea cuvenită lor, ca să țină cu scumpătate Legea Domnului.

5. Când a ieșit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belșug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere și din toate roadele de pe câmp; au adus din belșug și zeciuiala din toate.

6. Totodată, copiii lui Israel și Iuda care locuiau în cetățile lui Iuda au dat zeciuiala din boi și oi și zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor și au făcut mai multe grămezi.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 31