Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 3:8-17 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

8. A făcut casa Locului Preasfânt. Ea era lungă de douăzeci de coți, cât lărgimea Casei, și largă de douăzeci de coți. A acoperit-o cu aur curat, care prețuia șase sute de talanți.

9. Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli. A îmbrăcat cu aur și odăile de sus.

10. A făcut în casa Locului Preasfânt doi heruvimi săpați și i-a acoperit cu aur.

11. Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coți. Aripa celui dintâi, lungă de cinci coți, atingea zidul Casei; și cealaltă aripă, lungă tot de cinci coți, atingea aripa celui de-al doilea heruvim.

12. Aripa celui de-al doilea heruvim, lungă de cinci coți, atingea zidul Casei; și cealaltă aripă, lungă tot de cinci coți, se unea cu aripa celui dintâi heruvim.

13. Aripile acestor heruvimi, întinse, aveau douăzeci de coți. Ei stăteau în picioare, cu fața întoarsă spre Casă.

14. A făcut perdeaua albastră, purpurie și cărămizie și de in subțire și a lucrat heruvimi pe ea.

15. A făcut înaintea Casei doi stâlpi de treizeci și cinci de coți înălțime, cu un cap de cinci coți în vârful lor.

16. A făcut niște rețele, ca acelea care erau în Locul Preasfânt, și le-a pus pe vârful stâlpilor. Apoi a făcut o sută de rodii pe care le-a pus pe rețele.

17. A așezat stâlpii în partea dinainte a Templului, unul la dreapta, și altul la stânga; a numit pe cel de la dreapta Iachin, și pe cel de la stânga, Boaz.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 3