Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 29:31-36 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

31. Ezechia a luat atunci cuvântul și a zis: „Acum, după ce v-ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă și aduceți jertfe de mulțumire la Casa Domnului.” Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă și a adus jertfe de mulțumire; și toți cei pe care-i îndemna inima au adus arderi de tot.

32. Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de șaptezeci de boi, o sută de berbeci și două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.

33. Și au mai închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de oi.

34. Dar preoții erau în număr mic și n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat frații lor, leviții, până s-a isprăvit lucrarea și până s-au sfințit și ceilalți preoți; căci leviții s-au sfințit mai degrabă decât preoții.

35. De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulțumire și cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost așezată din nou slujba Casei Domnului.

36. Ezechia și tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neașteptate.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 29