Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 29:24-31 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

24. Preoții i-au înjunghiat și au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispășire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot și jertfa de ispășire.

25. A pus pe leviți în Casa Domnului cu chimvale, lăute și harpe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, și prorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului dată prin prorocii Săi.

26. Leviții au luat loc cu instrumentele lui David, și preoții, cu trâmbițele.

27. Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; și, în clipa când a început arderea de tot, a început și cântarea Domnului, în sunetul trâmbițelor și instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.

28. Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea și au sunat din trâmbițe, până s-a isprăvit arderea de tot.

29. Și când au isprăvit de adus arderea de tot, împăratul și toți cei ce erau cu el au îngenuncheat și s-au închinat.

30. Apoi împăratul Ezechia și căpeteniile au zis leviților să laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie și s-au plecat, și s-au închinat.

31. Ezechia a luat atunci cuvântul și a zis: „Acum, după ce v-ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă și aduceți jertfe de mulțumire la Casa Domnului.” Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă și a adus jertfe de mulțumire; și toți cei pe care-i îndemna inima au adus arderi de tot.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 29