Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 17:1-13 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. În locul lui, a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui Israel:

2. a pus oști în toate cetățile întărite ale lui Iuda și a rânduit căpetenii în țara lui Iuda și în cetățile lui Efraim pe care le luase tatăl său, Asa.

3. Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David și n-a căutat pe Baali;

4. căci a alergat la Dumnezeul tatălui său și a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.

5. Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă.

6. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului, și a îndepărtat din Iuda chiar și înălțimile și idolii.

7. În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale: Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel și Mica, să se ducă să învețe pe oameni în cetățile lui Iuda.

8. A trimis cu ei pe leviții: Șemaia, Netania, Zebadia, Asael, Șemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia și Tob-Adonia, leviți, și pe preoții Elișama și Ioram.

9. Ei au învățat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea Legii Domnului. Au străbătut toate cetățile lui Iuda și au învățat pe oameni în mijlocul poporului.

10. Groaza Domnului a apucat toate împărățiile țărilor dimprejurul lui Iuda, și n-au făcut război împotriva lui Iosafat.

11. Niște filisteni au adus lui Iosafat daruri și un bir în argint; și arabii i-au adus și ei vite, șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi.

12. Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetățui și cetăți pentru merinde.

13. A strâns multă merinde în cetățile lui Iuda și avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostași.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 17