Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 8:1-15 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Când a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.

2. Fiul său întâi născut se numea Ioel, și al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Șeba.

3. Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea.

4. Toți bătrânii lui Israel s-au strâns și au venit la Samuel, la Rama.

5. Ei au zis: „Iată că tu ești bătrân, și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.”

6. Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Și Samuel s-a rugat Domnului.

7. Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.

8. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat întotdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit și au slujit altor dumnezei.

9. Ascultă-le glasul deci; dar înștiințează-i și fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.”

10. Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat.

11. El a zis: „Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi: el va lua pe fiii voștri, îi va pune la carele sale și între călăreții lui, ca să alerge înaintea carului lui;

12. îi va pune căpetenii peste o mie și căpetenii peste cincizeci și-i va întrebuința la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război și a uneltelor carelor lui.

13. Va lua pe fetele voastre să-i facă miresme de mâncare și pâine.

14. Va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre, din viile voastre și din măslinii voștri și o va da slujitorilor lui.

15. Va lua zeciuială din rodul semințelor și viilor voastre și o va da famenilor și slujitorilor lui.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 8