Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 30:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, amaleciții năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul,

2. după ce luaseră prinși pe femei și pe toți cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră.

3. David și oamenii lui au ajuns în cetate, și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor, fuseseră luați prinși.

4. Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge.

5. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele.

6. David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.

7. El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 30