Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 25:36-44 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

36. Abigail a ajuns la Nabal. Și tocmai el dădea în casa lui un ospăț ca un ospăț împărătesc; inima îi era veselă și era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.

37. Dar dimineața, după ce trecuse beția lui Nabal, nevasta sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte și s-a făcut ca o piatră.

38. Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal și a murit.

39. David a aflat că murise Nabal și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal și a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.” David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă.

40. Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, și i-au vorbit așa: „David ne-a trimis la tine ca să te ia de nevastă.”

41. Ea s-a sculat, s-a aruncat cu fața la pământ și a zis: „Iată, roaba ta se socotește ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.”

42. Și îndată Abigail a plecat călare pe un măgar și însoțită de cinci fete; a mers după solii lui David și i-a fost nevastă.

43. David luase și pe Ahinoam din Izreel, și amândouă au fost nevestele lui.

44. Și Saul dăduse pe fiica sa Mical, nevasta lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiș.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 25