Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 25:21-34 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

21. David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustiu, de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.

22. Dumnezeu să pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!”

23. Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ.

24. Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale.

25. Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.

26. Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!

27. Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.

28. Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, și niciodată nu va fi răutate în tine.

29. Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău, și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi.

30. Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit, și te va pune mai mare peste Israel,

31. atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta.”

32. David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te-a trimis astăzi înaintea mea!

33. Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna!

34. Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel care m-a oprit să-ți fac rău că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.”

Citiți capitolul complet 1 Samuel 25