Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 25:19-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

19. și a zis slujitorilor săi: „Luați-o înaintea mea, și eu voi veni după voi.” N-a spus nimic bărbatului ei, Nabal.

20. Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos, și iată că David și oamenii lui se coborau în fața ei, așa că i-a întâlnit. –

21. David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustiu, de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.

22. Dumnezeu să pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!”

23. Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ.

24. Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale.

25. Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 25