Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 22:1-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. David a plecat de acolo și a scăpat în peștera Adulam. Frații lui și toată casa tatălui său au aflat și s-au coborât la el.

2. Toți cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulțumiți, s-au strâns la el, și el a ajuns căpetenia lor. Astfel s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.

3. De acolo David s-a dus la Mițpe, în țara Moabului. El a zis împăratului Moabului: „Dă voie, te rog, tatălui meu și mamei mele să vină la voi, până voi ști ce va face Dumnezeu cu mine.”

4. Și i-a adus înaintea împăratului Moabului și au locuit cu el în tot timpul cât a stat David în cetățuie.

5. Prorocul Gad a zis lui David: „Nu sta în cetățuie, ci du-te și intră în țara lui Iuda.” Și David a plecat și a ajuns la pădurea Heret.

6. Saul a aflat că David și oamenii lui au fost descoperiți. Saul ședea sub tamarisc, la Ghibeea, pe înălțime; avea sulița în mână, și toți slujitorii lui stăteau lângă el.

7. Și Saul a zis slujitorilor săi de lângă el: „Ascultați, beniamiți! Vă va da fiul lui Isai la toți ogoare și vii? Va face el din voi toți căpetenii peste o mie și căpetenii peste o sută?

8. Dacă nu, de ce v-ați unit toți împotriva mea și nimeni nu mi-a dat de știre despre legământul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine și să mă înștiințeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?”

9. Doeg, edomitul, care era și el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: „Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.

10. Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde și i-a dat sabia lui Goliat, filisteanul.”

Citiți capitolul complet 1 Samuel 22