Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 20:29-35 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

29. El a zis: „Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, și fratele meu mi-a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd frații.” Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.”

30. Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: „Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale?

31. Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.”

32. Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, și i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?”

33. Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.

34. S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse.

35. A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David și era însoțit de un băiețaș.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 20