Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 17:1-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim.

2. Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor.

3. Filistenii se așezaseră pe un munte de o parte, și Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea.

4. Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă.

5. Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi, în greutate de cinci mii de sicli de aramă.

6. Avea niște turetci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri.

7. Coada suliței lui era ca un sul de țesut, și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.

8. Filisteanul s-a oprit; și, vorbind oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea!

9. Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri; dar dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji.”

10. Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el.”

Citiți capitolul complet 1 Samuel 17