Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 15:12-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

12. S-a sculat dis-de-dimineață ca să se ducă înaintea lui Saul. Și au venit și i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel și iată că și-a înălțat un semn de biruință, apoi s-a întors și, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.”

13. Samuel s-a dus la Saul, și Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.”

14. Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele și mugetul acesta de boi pe care-l aud?”

15. Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârșire.”

16. Samuel a zis lui Saul: „Stai, și-ți voi spune ce mi-a zis Domnul astă-noapte.” Și Saul i-a zis: „Vorbește.”

17. Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel și nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?

18. Domnul te trimisese, zicând: „Du-te și nimicește cu desăvârșire pe păcătoșii aceia, pe amaleciți; războiește-te cu ei până îi vei nimici.”

19. Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

20. Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți;

21. dar poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.”

22. Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.

23. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.”

24. Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor și i-am ascultat glasul.

25. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”

Citiți capitolul complet 1 Samuel 15