Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Nahaș, amonitul, a venit și a împresurat Iabesul din Galaad. Toți locuitorii din Iabes au zis lui Nahaș: „Fă legământ cu noi, și-ți vom fi supuși.”

2. Dar Nahaș, amonitul, le-a răspuns: „Voi face legământ cu voi, dacă mă lăsați să vă scot la toți ochiul drept și să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.”

3. Bătrânii din Iabes i-au zis: „Dă-ne un răgaz de șapte zile, ca să trimitem soli în tot ținutul lui Israel; și dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ție.”

4. Solii au ajuns la Ghibeea, cetatea lui Saul, și au spus aceste lucruri în auzul poporului. Și tot poporul a ridicat glasul și a plâns.

5. Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, și a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.

6. Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și s-a mâniat foarte tare.

7. A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăți și le-a trimis prin soli în tot ținutul lui Israel, zicând: „Oricine nu va merge după Saul și Samuel își va vedea boii tăiați la fel.” Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.

8. Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, și bărbații lui Iuda treizeci de mii.

9. Ei au zis solilor care veniseră: „Așa să vorbiți locuitorilor Iabesului din Galaad: „Mâine, când va dogori soarele, veți avea ajutor.” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie

10. și au zis amoniților: „Mâine ne vom supune vouă, și ne veți face ce vă va plăcea.”

11. A doua zi, Saul a împărțit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniților în straja dimineții și i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiți și n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.

12. Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: „Saul să domnească peste noi?”? Dați încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm.”

13. Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel.”

14. Și Samuel a zis poporului: „Veniți și să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăția.”

15. Tot poporul s-a dus la Ghilgal și au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo au adus jertfe de mulțumire înaintea Domnului; și Saul și toți oamenii lui Israel s-au înveselit foarte mult acolo.