Vechiul Testament

Noul Testament

1 Împăraţi 9:21-28 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

21. pe urmașii lor, care mai rămăseseră după ei în țară și pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvârșire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă, și așa au fost până în ziua de astăzi.

22. Dar Solomon n-a întrebuințat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, slujitorii lui, căpeteniile lui, căpitanii lui, cârmuitorii carelor și călărimii lui.

23. Căpeteniile puse de Solomon peste lucrări erau în număr de cinci sute cincizeci, însărcinați să privegheze pe lucrători.

24. Fata lui faraon s-a suit din cetatea lui David în casa ei, pe care i-o zidise Solomon. Atunci a zidit el Milo.

25. Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot și jertfe de mulțumire pe altarul pe care-l zidise Domnului și ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Și a isprăvit astfel Casa.

26. Împăratul Solomon a mai făcut și corăbii la Ețion-Gheber, lângă Elot, pe țărmul Mării Roșii, în țara Edomului.

27. Și Hiram a trimis cu aceste corăbii la slujitorii lui Solomon, pe înșiși slujitorii lui, marinari care cunoșteau marea.

28. S-au dus la Ofir și au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanți, pe care i-au adus împăratului Solomon.

Citiți capitolul complet 1 Împăraţi 9