Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 24:5-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

5. I-au împărțit prin sorți, între unii și alții, căci căpeteniile Sfântului Locaș și căpeteniile lui Dumnezeu erau din fiii lui Eleazar și din fiii lui Itamar.

6. Șemaia, fiul lui Netaneel, scriitorul, din seminția lui Levi, i-a scris înaintea împăratului și mai marilor, înaintea preotului Țadoc și Ahimelec, fiul lui Abiatar, și înaintea căpeteniilor caselor părintești ale preoților și leviților. Au tras la sorți câte o casă părintească pentru Eleazar și au tras și câte una pentru Itamar.

7. Cel dintâi sorț a ieșit pentru Iehoiarib; al doilea, pentru Iedaia;

8. al treilea, pentru Harim; al patrulea, pentru Seorim;

9. al cincilea, pentru Malchia; al șaselea, pentru Miiamin;

10. al șaptelea, pentru Hacoț; al optulea, pentru Abia;

11. al nouălea, pentru Iosua; al zecelea, pentru Șecania;

12. al unsprezecelea, pentru Eliașib; al doisprezecelea, pentru Iachim;

13. al treisprezecelea, pentru Hupa; al paisprezecelea, pentru Ieșebeab;

14. al cincisprezecelea, pentru Bilga; al șaisprezecelea, pentru Imer;

15. al șaptesprezecelea, pentru Hezir; al optsprezecelea, pentru Hapițeț;

16. al nouăsprezecelea, pentru Petahia; al douăzecilea, pentru Ezechiel;

17. al douăzeci și unulea, pentru Iachin; al douăzeci și doilea, pentru Gamul;

18. al douăzeci și treilea, pentru Delaia; al douăzeci și patrulea, pentru Maazia.

19. Acesta era șirul în care aveau să-și facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rânduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe care i le dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel.

20. Iată căpeteniile celorlalți leviți. – Din fiii lui Amram: Șubael; din fiii lui Șubael: Iehdia;

21. din Rehabia, din fiii lui Rehabia: căpetenia Ișia.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 24