Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 19:15-19 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. Și, când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai, fratele lui Ioab, și s-au întors în cetate. Și Ioab s-a întors la Ierusalim.

16. Sirienii, văzând că fuseseră bătuți de Israel, au trimis și au adus pe sirienii care erau de cealaltă parte a Râului; și Șofah, căpetenia oștirii lui Hadarezer, era în fruntea lor.

17. Au dat de știre lui David, care a strâns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor și s-a pregătit de luptă împotriva lor. David s-a înșiruit în linie de bătaie împotriva sirienilor. Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el,

18. au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii de la șapte mii de care și patruzeci de mii de pedestrași și a omorât pe Șofah, căpetenia oștirii.

19. Slujitorii lui Hadarezer, văzându-se bătuți de Israel, au făcut pace cu David și i s-au supus. Și sirienii n-au vrut să mai ajute pe fiii lui Amon.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 19