Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 16:17-29 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veșnic pentru Israel,

18. zicând: „Îți voi da țara Canaanului ca moștenire care v-a căzut la împărțire.”

19. Ei erau puțini la număr atunci, foarte puțini la număr, și străini în țara aceea.

20. Și mergeau de la un neam la altul și de la o împărăție la un alt popor;

21. dar El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească, și a pedepsit împărați din pricina lor,

22. zicând: „Nu vă atingeți de unșii Mei și nu faceți niciun rău prorocilor Mei!”

23. Cântați Domnului, toți locuitorii pământului! Vestiți din zi în zi mântuirea Lui;

24. povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele, minunile Lui!

25. Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă, El este de temut, mai presus de toți dumnezeii;

26. căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.

27. Măreția și strălucirea sunt înaintea feței Lui, tăria și bucuria sunt în Locașul Lui.

28. Familii de popoare, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste!

29. Dați Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceți daruri și veniți înaintea Lui, închinați-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 16