Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 14:2-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel și că împărăția lui s-a înălțat foarte mult, din pricina poporului Său, Israel.

3. David a mai luat neveste și la Ierusalim: și a mai născut fii și fiice.

4. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon,

5. Ibhar, Elișua, Elfelet,

6. Noga, Nefeg, Iafia,

7. Elișama, Beeliada și Elifelet.

8. Filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul și s-au suit cu toții să-l caute. David a fost înștiințat de acest lucru și le-a ieșit înainte.

9. Filistenii au venit și s-au răspândit în valea refaimiților.

10. David a întrebat pe Dumnezeu zicând: „Să mă sui împotriva filistenilor, și îi vei da în mâinile mele?” Și Domnul i-a zis: „Suie-te, și-i voi da în mâinile tale.”

11. S-au suit la Baal-Perațim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmașii mei prin mâna mea, ca pe niște ape care se scurg.” De aceea s-a dat locului acestuia numele Baal-Perațim.

12. Ei și-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arși în foc după porunca lui David.

13. Filistenii s-au răspândit din nou în vale.

14. David a întrebat iarăși pe Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a zis: „Să nu te sui după ei; întoarce-te de la ei și mergi asupra lor prin fața duzilor.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 14