Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 13:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. David a ținut sfat cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu toți mai marii.

2. Și David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiți cu cale și dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părțile la frații noștri care au rămas în toate ținuturile lui Israel și la preoți și leviți, în cetățile și împrejurimile lor, ca să se strângă la noi,

3. și să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.”

4. Toată adunarea a hotărât să facă așa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.

5. David a strâns pe tot Israelul, de la Șilhor în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.

6. Și David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care șade între heruvimi.

7. Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza și Ahio cârmuiau carul.

8. David și tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând și zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale și din trâmbițe.

9. Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.

Citiți capitolul complet 1 Cronici 13