Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 15:14-32 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. În ce vă privește pe voi, fraților, eu însumi sunt încredințat că sunteți plini de bunătate, plini și de orice fel de cunoștință, și astfel sunteți în stare să vă sfătuiți unii pe alții.

15. Totuși, ici colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu,

16. ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfințită de Duhul Sfânt.

17. Eu, dar, mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.

18. Căci n-aș îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele,

19. fie prin puterea semnelor și a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Așa că, de la Ierusalim și țările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosință Evanghelia lui Hristos.

20. Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul,

21. după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște.”

22. Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi.

23. Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă țină pe aceste meleaguri și fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi,

24. nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, și să fiu însoțit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorința de a fi stat la voi.

25. Acum mă duc la Ierusalim să duc niște ajutoare sfinților.

26. Căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim.

27. Negreșit, au avut bunătatea; dar era și o datorie față de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovnicești, este de datoria lor să-i ajute și ele cu bunurile lor pământești.

28. După ce-mi voi împlini, dar, însărcinarea aceasta și le voi încredința aceste daruri, voi pleca în Spania și voi trece pe la voi.

29. Știu că, dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos.

30. Vă îndemn, dar, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,

31. ca să fiu izbăvit de răzvrătiții din Iudeea și pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinți;

32. și astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, și să mă răcoresc puțin în mijlocul vostru.

Citiți capitolul complet Romani 15