Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 12:13-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

13. Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.

14. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați, și nu blestemați.

15. Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng.

16. Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți.

17. Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.

18. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.

19. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.

20. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui.”

21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.

Citiți capitolul complet Romani 12