Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 27:32-41 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

32. Pe când ieșeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, și l-au silit să ducă crucea lui Isus.

33. Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: „Locul căpățânii”,

34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.

35. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei, trăgând la sorți, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți.”

36. Apoi au șezut jos și-L păzeau.

37. Și I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.”

38. Împreună cu El au fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta, și celălalt la stânga Lui.

39. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap

40. și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine însuți! Dacă ești Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”

41. Preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, își băteau și ei joc de El și ziceau:

Citiți capitolul complet Matei 27