Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 19:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea și a venit în ținutul Iudeii, dincolo de Iordan.

2. După El au mers multe gloate; și acolo a vindecat pe cei bolnavi.

3. Fariseii au venit la El și, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină?”

4. Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască

5. și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup”?

6. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

7. „Pentru ce, dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?”

8. Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost așa.

9. Eu, însă, vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.”

10. Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare.”

11. El le-a răspuns: „Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.

12. Fiindcă sunt fameni, care s-au născut așa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuți fameni de oameni; și sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.”

Citiți capitolul complet Matei 19