Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 11:2-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Ioan a auzit din temniță despre lucrările lui Hristos

3. și a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?”

4. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți și ce vedeți:

5. orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud, morții învie și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.

6. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

7. Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie clătinată de vânt?

8. Dacă nu, atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților.

9. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc;

10. căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feței Tale pe solul Meu care Îți va pregăti calea înaintea Ta.”

11. Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.

12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea.

13. Căci până la Ioan au prorocit toți Prorocii și Legea.

14. Și, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie care trebuia să vină.

Citiți capitolul complet Matei 11