21. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine așa?” „Din copilărie”, a răspuns el.
22. „Și de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne.”
23. Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poți!”… Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!”
24. Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”
25. Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat și i-a zis: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși afară din copilul acesta și să nu mai intri în el.”
26. Și duhul a ieșit, țipând și scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau: „A murit!”
27. Dar Isus l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare.
28. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?”
29. „Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieși decât prin rugăciune și post.”
30. Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni că trece.
31. Căci învăța pe ucenicii Săi și zicea: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.”
32. Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe.
33. Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?”
34. Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare.
35. Atunci Isus a șezut jos, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!”
36. Și a luat un copilaș și l-a așezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în brațe și le-a zis: