Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 5:4-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli.

5. Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre.

6. Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat

7. și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!”

8. Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din omul acesta!”

9. „Care-ți este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.”

10. Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela.

11. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau.

12. Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.”

13. Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, și s-au înecat în mare.

14. Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat.

15. Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci, șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat.

16. Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii.

17. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.

18. Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.

19. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine.”

20. El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.

21. După ce a trecut Isus iarăși de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.

Citiți capitolul complet Marcu 5