Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 15:25-36 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea.

26. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor.”

27. Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui.

28. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.”

29. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile,

30. mântuiește-Te pe Tine însuți și coboară-Te de pe cruce!”

31. Tot astfel și preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii, își băteau joc de El între ei și ziceau: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine însuși nu Se poate mântui!

32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își băteau joc de El.

33. La ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea.

34. Și, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

35. Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!”

36. Și unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: „Lăsați să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!”

Citiți capitolul complet Marcu 15