Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 9:26-35 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

26. Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri.

27. Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.”

28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a suit pe munte să Se roage.

29. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.

30. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie,

31. care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim.

32. Petru și tovarășii lui erau îngreuiați de somn; dar, când s-au deșteptat bine, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El.

33. În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune.

34. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut intrând în nor.

35. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați.”

Citiți capitolul complet Luca 9