Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 4:35-44 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

35. Isus l-a certat și i-a zis: „Taci și ieși afară din omul acesta!” Și dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieșit afară din el, fără să-i facă vreun rău.

36. Toți au fost cuprinși de spaimă și ziceau unii către alții: „Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate, și ele ies afară!”

37. Și I s-a dus vestea în toate împrejurimile.

38. După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, și L-au rugat pentru ea.

39. El S-a plecat spre ea, a certat frigurile și au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată și a început să le slujească.

40. La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boli, îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei și-i vindeca.

41. Din mulți ieșeau și draci care strigau și ziceau: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra și nu-i lăsa să vorbească, pentru că știau că El este Hristosul.

42. Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părțile și au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei.

43. Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și în alte cetăți; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.”

44. Și propovăduia în sinagogile Galileii.

Citiți capitolul complet Luca 4