Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 23:16-23 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”

17. La fiecare praznic al Paștilor, Pilat trebuia să le sloboadă un întemnițat.

18. Ei au strigat cu toții într-un glas: „La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!”

19. Baraba fusese aruncat în temniță pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru un omor.

20. Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus.

21. Dar ei au strigat: „Răstignește-L, răstignește-L!”

22. Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Așa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”

23. Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit.

Citiți capitolul complet Luca 23